Povestea Mea

Daca inchid ochii si imi imaginez ca as putea sa fac zi de zi doar ceea ce mi-as dori si mi-ar aduce fericire… m-as vedea in fata unei masini de cusut, cu un material in brate, cu un ac si-o ata cu care strapung materialul si cos mici accesorii, cu multe scame si ramasite de ate pe hainele mele, cu un desfacator de ate si o forfeca aruncate pe jos, cu un centimetru de croitorie pe dupa gat, cu un vraf de reviste Burda in spatele meu iar in jurul meu… multa dezordine. Suluri de materiale unul peste altul, rochii aranjate pe umerase, ametitor de colorate si involanate, papiote de ate in toate culorile si grosimile posibile, seturi de ace, masini de cusut, masini de brodat, masini de surfilat. As asculta zi de zi bocanitul acela de masina de cusut. As schimba ata la suveica la fiecare 30 de minute. As bombani de cat de multe scame s-au adunat iar in masina de surfilat. Si m-as supara de fiecare data cand as rupe ata la masina si ar trebui sa refac iarasi tot traseul pentru a finisa cum trebuie un produs. As uita sa mananc ori sa beau. As uita cat e ceasul sau unde mi-e telefonul. As coase de mana pana as face basici in buricele degetelor. As imbraca nasturi. As taia impulsiv un material doar pentru ca mi-a venit rapid o idee. Si cat as adora sunetul acela de sfasiat materialul atunci cand croiesc!

Oamenii isi descopera pe parcursul vietii diferite pasiuni si interese. Sunt perioade si perioade, in care fie ne redescoperim, fie pur si simplu suntem curiosi „sa incercam si asta”. Insa pentru mine… pasiunea pentru croitorie a ramas inca din copilarie. Nu a fost niciun moment in care sa nu tanjesc dupa cusut. Nu a fost nicio perioada in viata mea in care sa nu gasesc alinare si confort in a coase. De cand eram copil, croitoria a fost my safe place. Poate ca am fost influentata de bunica mea (care a fost croitoreasa toata viata). Poate de mama mea (care avea si inca are un talent fantastic la a coase). Sau poate ca pur si simplu asta mi-a fost chemarea.

Si daca in copilarie am tot testat limite taiand si cosand perdelele din casa sau hainele vechi (ale mele sau ale parintilor), mai tarziu am simtit nevoia sa studiez mai mult ce inseamna croitoria (cusut si croit) tiparele si desenul. Asa ca am-am inscris la o scoala de design vestimentar din Bucuresti (Art and Style School). Initial am abandonat scoala dupa doar un an de studiat, apoi m-am reintors si am terminat cei trei ani, finalizand si prima mea colectie oficiala (cea pe care a trebuit sa o pregatesc pentru absolvirea scolii). Insa abia perioada pandemiei m-a mobilizat sa ma gandesc sa pornesc un mic, foarte mic business. Da, fix in perioada in care lumea purta pijamale si treninguri, m-am gandit sa lansez un business cu rochii diafane 🙂 Fara plan de afaceri, fara ganduri marete, fara niciun fel de viziune sau un scop precis. Doar am simtit ca vreau sa expun lucrurile pe care le coseam, sa le impart cu cele care isi doreau sa faca parte din povestea aceasta despre feminitate, boemitate si… flori (pentru ca aproape toate rochiile poarta nume de flori).

Doi ani am impartit un showroom cu un atelier de flori, care mi-a fost si inspiratie, si „casa” pentru lucrurile pe care le-am creat. Voi pastra de acum inainte ideea de a folosi nume de flori pentru rochii si ma voi lasa inspirata de frumusetea si inocenta florilor atunci cand voi desena si apoi coase o rochie noua. Florile, volanele si delicatetea noastra, a femeilor, vor fi cele care ma vor ghida intotdeauna.

Asa ca iata-ma acum. Pregatita sa adun tot ce imi iese din maini intr-o singura pagina, intr-un singur loc. Multumesc ca ai deschis paginile jurnalului meu creativ. Aici voi pune parte din sufletul meu.